Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a îndemnat țările lumii să se pregătească pentru o nouă pandemie. Nu amânați reformele, a spus șeful OMS.

Tedros Adhanom Ghebreyesus a îndemnat țările să întreprindă reformele necesare pentru a se pregăti pentru următoarea pandemie. Mesajul a fost transmis în cadrul adunării anuale a OMS, care a început luni.

„Nu putem rostogoli această problemă”, a declarat directorul general al OMS, într-un discurs adresat statelor membre ale agenției ONU, avertizând că următoarea pandemie „bate la ușă”.

„Dacă noi nu facem schimbările care trebuie făcute, atunci cine le va face? Și dacă nu le facem acum, atunci când?”, a mai spus el.

Adunarea Mondială a Sănătății de la Geneva, care durează 10 zile și coincide cu cea de-a 75-a aniversare a organismului, va aborda numeroase provocări globale în materie de sănătate.

Mediafax

Articolul precedentCamion furat din Bulgaria, descoperit la Albița după trei zile de căutări
Articolul următorClubul de Presă creează un nou agregator de conținut editorial