Un bărbat de 51 de ani, cunoscut pentru faptul că practica cerşetoria, a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a violat un copil de 14 ani.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, fapta ar fi avut loc în centrul municipiului Vaslui şi a fost sesizată la numărul de urgenţă 112 de un martor care trecea prin zonă.

”Am fost sesizaţi de un martor, în cursul zilei de luni, cu privire la faptul că, în spatele unei clădiri situate în centrul municipiului Vaslui, se pare că un copil este victima infracţiunii de viol. Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului l-au reţinut pe bărbat, iar acesta a fost ulterior arestat preventiv pentru comiterea infracţiunii de viol”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

Minorul a fost internat într-un adăpost pentru copiii străzii, de unde a fugit ulterior. Marţi seara, reprezentanţii centrului au anunţat dispariţia acestuia la numărul de urgenţă 112, dar în cursul nopţii minorul s-a reîntors în adăpostul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui.

”Este vorba despre un minor adus în centrul nostru de reprezentanţii Poliţiei, după ce acesta fusese victima unei agresiuni sexuale. Ulterior, copilul a plecat din centru fără permisiunea angajaţilor şi s-a reîntors, în cursul nopţii de marţi spre miercuri. Copilul beneficiază de consiliere psihologică, iar cazul său se află în evaluare, urmând să fie stabilite măsurile legale”, a declarat purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui, Irina Cîmpeanu.

Articolul precedentBărbat depistat la frontieră conducând un ansamblu rutier, deşi nu avea acest drept
Articolul următorCSM Vaslui-CSM Făgăraș, joi, ora 19.00: ”Vrem o sală plină!”