Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie R. Moldova căutat de autorităţile din Germania, care este cercetat pentru săvârşirea de infracțiuni contra proprietăţii private, în grup infracţional organizat, pe teritoriul acestui stat.

În data de 25 iunie  a.c., în jurul orei 14.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa /I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, ca pasager  într-un  autocar, un bărbat cu cetățenie R. Moldova, în vârstă de 28 de ani.
La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele bărbatului este emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare de către autorităţile din Germania, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietăţii private (furt din locuinţe), în grup infracţional organizat, pe teritoriul acestui stat.
Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale a I.P.J. Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Sursa: Realitatea de Vaslui

Articolul precedentZelenski: Nicio rachetă rusească nu poate distruge moralul ucrainenilor
Articolul următorO treime din cheltuielile românilor în 2021 au reprezentat taxe, impozite și contribuții sociale