Un bărbat din Bârlad, în vârstă de 43 de ani, a fost reținut de polițiști în luna februarie a acestui an cu acuzația că și-ar fi tâlhărit soția. Femeia reclama la acea vreme despre faptul că fusese deposedată prin violență, de geanta personală și telefonul mobil.

Femeia (45 de ani) a povestit polițiștilor că într-o dimineață din luna februarie, în jurul orei 05:00, în timp ce mergea pe strada Mihai Viteazul din localitate, în apropierea Gării CFR Bârlad, a fost ajunsă din urmă de către Remus Cătălin Munteanu, soțul acesteia, și după ce a lovit-o cu pumnii în zona capului, i-a luat cu forța geanta personală și telefonul mobil.

Remus Cătălin Munteanu – soțul bătăuș, se afla deja sub măsura controlului judiciar pentru o altă infracțiune de „distrugere prin incendiere”, faptă săvârșită în luna ianuarie 2019. El și-a dat foc la locuință după ce fiica sa cea mare (11 ani) a sunat la 112 și a cerut sprijin autorităților din cauza agresivității acestuia și neglijență. Trei copii minori au fost preluați atunci de autorități în regim de urgență.

Soțul agresiv a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, pe 12 februarie a.c., iar măsura restrictivă de libertate i s-a prelungit de la lună la lună, cumulând în acest moment 4 luni de închisoare executate, ce i se vor scădea din pedeapsa aplicată.

Pe 11 iunie 2019, bărbatul care și-a tâlhărit soția a fost condamnat în primă instanță de magistrații de la Judecătoria Bârlad, la 6 ani și 4 luni de închisoare cu executare.

Remus Cătălin Munteanu a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru distrugere prin incendiere, faptă comisă în luna ianuarie și la 5 ani de închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie, comisă asupra soției sale.

Cele două sentințe i-au fost contopite și în urma aplicării unui spor de contopire de 1 an și 4 luni (n.r. – reprezentând o treime din pedeapsa de 4 ani), Remus Cătălin Munteanu va executa pedeapsa finală de 6 ani și patru luni de închisoare, din care i se vor scădea cele patru luni deja executate sub tutela mandatului preventiv de arestare.

Sentința nu este definitivă, putând fi atacată cu contestație la Tribunalul Vaslui.

Magistrații obligă pe inculpatul Remus Cătălin Munteanu la prelevarea de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.)

În sentința emisă de judecătoria Bârlad, în care sunt prevăzute interzicerea mai multor drepturi inculpatului Remus Cătălin M., apare și o măsură obligatorie prin care este obligat să se supună prelevării de probe biologice care ulterior vor fi introduse într-o bază de date.

S.N.D.G.J., printre altele, prelucrează și stochează aceste date în profile genetice, în vederea excluderii persoanelor din cercul de suspecți și identificării autorilor infracțiunilor.

Tot în sentință emisă astăzi, inculpatul este obligat să-i achite daune în valoare de 20.000 soacrei sale, sub formă de despăgubiri civile. Soția tâlhărită, nu s-a constituit parte civilă în instanță.

Articolul precedentSpitalul Județean de Urgență a cooptat un medic de renume din Iași
Articolul următorBârlad. Începe dezinsecția pentru țânțari, muște și căpușe