Poliţiştii au reţinut trei persoane bănuite de comiterea a 11 infracțiuni de tentativă de furt și furt calificat, în perioada noiembrie 2018 – ianuarie 2019.

Polițiștii din cadrul Poliției Muncipiului Bârlad au probat activitatea infracțională a doi minori, ambii în vârstă de 17 ani, și a unui bărbat în vârstă de 20 de ani, din municipiul Bârlad, județul Vaslui, bănuiți de comiterea mai multor infracţiuni de furt calificat și tentativă de furt din locuințe.

În urma cercetărilor efectuate, s-a constatat că, în perioada noiembrie 2018-ianuarie 2019, în municipiul Bârlad, au fost sesizate mai multe furturi și tentative de furt din imobile aflate în construcții sau nelocuite. Prejudiciul stabilit prin comiterea faptelor este de aproximativ 14.000 de lei, acesta fiind recuperat în proporție de 80%.  Cei doi minori, împreună cu bărbatul în vârstă de 20 de ani, sunt bănuiți de pătrunderea prin efracție în mai multe locuințe, din unele dintre acestea fiind sustrase diferite bunuri precum bijuterii, haine, băuturi alcoolice, unelte, ș.a., ulterior vândute în schimbul unor sume modice.

Împotriva celor trei persoane a fost luată măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore, urmând ca acestea să fie astăzi prezentate la Judecătoria Bârlad, cu propunerea de arestare preventivă.

Articolul precedentȘenilată în sprijinul unei ambulanțe la Zăpodeni
Articolul următorLocuință cuprinsă de flăcări la Pogana