Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu o autospecială echipată cu module pentru descarcerare/deblocare, precum și un echipaj specializat, pentru salvarea unui miel căzut într-o țeavă de gaz dezafectată (în trecut țeava alimenta cu gaz metan secții din cadrul IRB), pe un teren viran din zona de nord a fabricii de rulmenți Bârlad.

La sosirea echipajului de intervenție, a fost găsit un miel blocat într-o țeavă dezafectată, care subtraversa un drum de pământ și era blocată la unul dintre capete. Țeava avea un diametru de circa 30 centimetri și se afla în pământ la o adâncime de un metru și jumătate, distanța dintre cele două capete fiind de aproximativ 18 metri.

Inițial, pompierii au încercat să agațe mielul cu un dispozitiv folosit la salvarea animalelor căzute în puțuri, dar, animalul fiind unul destul de mic și speriat, reușea să se întoarcă în interiorul țevii și se deplasa spre capătul opus. Peste o parte a țevii era prăbușit un stâlp de electricitate. Pompierii militari au primit ajutorul autorităților locale, care au trimis în zonă un miniexcavator.

A fost săpat un șanț la adâncimea la care era îngropată țeava, după care aceasta a fost tăiată pe o lungime de circa un metru. După mai multe încercări, mielul a putut fi agățat și evacuat, ulterior, animalul fiind predat proprietarului. Din cele declarate de acesta, mielul căzuse în țeava de gaz în urmă cu aproximativ 36 ore.

Operațiunea de salvare a mielului a durat aproximativ trei ore.

Imagine

 

Sursa: Realitatea de Vaslui

Articolul precedentMoldovean căutat în Franța pentru infracțiuni grave, prins în drum spre casă: Vameșii de la Albița l-au reținut
Articolul următorO fetiță în vârstă de 7 ani din Vaslui nu răspundea la ușă. Cum au găsit-o pompierii după ce au forțat intrarea