Incident grav sâmbătă noapte spre duminică, într-un club din Bârlad, unde un tânăr din localitatea Zorleni a lovit cu cuțitul mai multe persoane din cauză că nu avea loc să danseze. Polițiștii l-au reținut și l-au dus la audieri.
Pentru cinci tineri din localitatea Pogonești, noaptea de sâmbătă spre duminică se putea sfârși într-un mod tragic din cauza unui individ din Zorleni, în vârstă de 20 de ani, care a scos cuțitul și a lovit în stânga și-n dreapta pe motiv că nu mai încăpea de ceilalți clienți ai clubului Obsession din Bârlad.
Conflictul a început în jurul orei 02:30 când între tinerii din Pogonești și cel din Zorleni, a izbucnit o dispută verbală din cauză că acesta din urmă, motiva că nu are loc să se desfășoare pe ringul de dans.
Între cele două „tabere” a intervenit un tânăr în vârstă de 19 ani, din Bârlad, prieten cu cei din Pogonești, în încercarea de a aplana conflictul. În toiul discuțiilor, cineva din anturajul individului din Zorleni, a aruncat cu un pahar care l-a lovit în zona feței pe un tânăr de 17 ani. Imediat, s-a produs o bătaie generală iar martorii spun că individul din Zorleni a scos un cuțit cu care a început să dea la nimereală, chiar și în cei cu care era venit în club.
În urma altercației au fost transportate la spital mai mulți tineri: doi cu plăgi înjunghiate, unul cu traumatisme. De asemenea, la UPU a ajuns și un tânăr din Zorleni, în vârstă de 20 de ani, singurul care a și rămas internat.
Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul infracțiunilor de lovire și alte violențe cât și pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.
„Am fost sesizați printr-un apel la 112, la ora 02:50, de un tânăr de 19 ani din Bârlad care a semnalat că în timp ce se afla într-un club din Bârlad a fost agresat fizic și lovit. La fața locului s-au deplasat polițiștii care au constatat că tânărul respectiv alte șase persoane dintr-o localitate de lângă Bârlad, erau într-un club unde se distrau și la un moment dat a avut loc o altercație cu o altă persoană prezentă în incintă. În timp ce avea loc disputa verbală între persoanele respective, persoana în vârstă de 17 ani care îl însoțea pe apelant a fost lovită cu un pahar în față, moment în care s-a creat o busculadă. Polițiștii fac cercetări și în funcție de cercetări se va stabili încadrarea faptei”, ne-a declarat Bogdan Gheorghiță, purtător de cuvânt al IPJ Vaslui.