Poliţiştii  au reţinut un bărbat, din comuna Zorleni, județul Vaslui, bănuit de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Banca, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au documentat și probat activitatea infracțională a unui bărbat, în vârstă de 24 de ani, din localitatea Popeni, comuna Zorleni, județul Vaslui, bănuit de comiterea infracţiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în data de 21 februarie 2022, ora 18:30, persoana vătămată, un bărbat în vârstă de 48 de ani, din localitatea Banca, comuna Banca, județul Vaslui, s-ar fi deplasat la un spațiu comercial din localitatea Banca, unde s-ar fi întâlnit cu un grup de 6 bărbați.

În urma unui conflict spontan, persoana vătămată ar fi lovit un bărbat din grup, în vârstă de 25 de ani, din localitatea Fedești, comuna Șuletea, județul Vaslui. În conflictul iscat ar fi intervenit un alt bărbat, în vârstă de 24 de ani, din localitatea Popeni, care ar fi lovit cu pumnul bărbatul în vârstă de 49 de ani. În urma loviturii, bărbatul s-ar fi lovit în zona capului și ar fi rămas inconștient, fiind transportat la domiciliu de doi martori. A doua zi, întrucât starea de sănătate a acestuia nu s-a ameliorat, a fost transportat, de către un echipaj de ambulanță, la o unitate medicală din municipiul Bârlad, pentru acordarea de îngrijiri medicale.  

În data de 22 februarie 2022, ca urmare a administrării probatoriului, poliţiştii  au luat față de bărbatul în vârstă de 24 de ani măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, iar astăzi, acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, cu propunerea emiterii unei măsuri preventive.

            De asemenea, în cadrul dosarului penal, se efectuează cercetări și față de bărbatul în vârstă de 25 de ani, din localitatea Fedești, comuna Șuletea, acesta fiind cercetat în stare de libertate.

    Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbaților.      

Sursa: Realitatea de Vaslui

Articolul precedentDouă femei, bătute în Piața Sf. Ilie din Bârlad. Ce a pățit agresorul
Articolul următorPrelevare de organe, în această noapte, la Spitalul Floreasca, din București – îngerii care salvează vieți