Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit, ascunsă în bagajul personal al unui cetăţean din R. Moldova, o carte de identitate falsă.

În data de 25 septembrie a.c., în jurul orei 00.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iaşi s-a prezentat pentru a intra în ţară, conducând un autoturism marca Ford Focus, înmatriculat în Polonia, cetăţeanul din R. Moldova P.A., în vârstă de 27 de ani.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra vehiculului şi persoanei, în urma căruia echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali, a descoperit ascunsă, în bagajul personal al bărbatului, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, pe aceasta fiind imprimată propria fotografie.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat cartea de identitate descoperită la controlul de frontieră prin intermediul unui conaţional, ale cărui date nu le cunoaşte, în schimbul sumei de 100 de euro şi că urma să folosească documentul pentru a se angaja mai uşor într-o ţară din Spaţiul Schengen.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

Articolul precedentTot mai multe minore din județ devin mame
Articolul următorNumai lucrările de dirigenție de șantier pentru cele 9 străzi supuse asfaltării, îi vor costa pe bârlădeni suma de 57 500 de lei