Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa unui cetățean din R. Moldova, asupra căruia a fost descoperită o carte de identitate cu însemnele autorităților române falsă.

În data de 17 ianuarie a.c., în jurul orei 00.01, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, ca pasager într-un autocar, înmariculat în Republica Moldova, un cetăţean moldovean, în vârstă de 36 de ani.

Deoarece au fost suspiciuni cu privire la faptul că bărbatul ar deţine documente false, au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care a fost descoperită asupra persoanei o carte de identitate, având însemnele autorităţilor române. Astfel, în urma verificărilor specifice efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că documentul în cauză nu îndeplineşte condițiile de formă și fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat cartea de identitate descoperită la controlul de frontieră în vederea obţinerii unui loc de muncă pe teritoriul Germaniei.  

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

Sursa: Realitatea de Vaslui

Articolul precedentLebede salvate de pompierii vasluieni
Articolul următorCutremur cu magnitudinea 3,3, în această dimineață