Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie Republica Moldova căutat de autorităţile germane pentru fraudă și criminalitate cibernetică.

În data de 04 iulie a.c., în jurul orei 09.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, necesare trecerii frontierei, un bărbat în vârstă de 32 de ani, cu cetăţenie Republica Moldova, pasager într-un autoturism înmatriculat în Bulgaria.
La control, colegii noștri au constatat că pe numele acestuia există o alertă de punere în aplicare a unui mandat european de arestare, emis de către autorităţile din Germania, la data de 22.06.2023, acesta fiind cercetat pentru  fraudă și criminalitate cibernetică.
Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Sursa: Realitatea de Vaslui

Articolul precedentO nouă înșelătorie face ravagii printre românii care vor să lucreze în Marea Britanie
Articolul următorÎncepe Neversea 2023. Măsuri de siguranță la festival. Ce restricții de circulație vor fi în vigoare