Dumitru Buzatu vrea să iasă din închisoare. Avocații acestuia au depus contestație la arestul preventiv, care se va judeca astăzi, la Curtea de Apel Iași. Potrivit portalului instanţei de judecată, procesul este programat la ora 11.00.

Dumitru Buzatu vrea să fie un om liber. După ce a luat șpagă 1,25 milioane de lei și a fost arestat preventiv, baronul PSD de Vaslui a depus contestație și speră să-i înduplece pe magistrații de la Curtea de Apel din Iași să-i dea o pedeapsă mai blândă. Dumitru Buzatu și-a pregătit atent strategia împreună cu cei trei avocați ai săi.

Magistraţii Curţii de Apel Iaşi dezbat, miercuri, contestaţia depusă de Dumitru Buzatu la măsura arestului preventiv. Judecătorul desemnat iniţial s-a abţinut.

Prefectul judeţului Vaslui, Daniel Onofrei, a semnat, marţi, ordinul de suspendare din funcţie a preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ), Dumitru Buzatu, arestat preventiv pentru luare de mită.

„Astăzi am primit notificarea de la Tribunalul Vaslui prin care ne anunţau că au acceptat propunerea procurorului de arestare preventivă pentru 30 de zile, drept pentru care am emis ordinul de suspendare a activităţii domnului Dumitru Buzatu, preşedintele CJ Vaslui. Din câte am discutat cu colegii, nu a mai existat până acum un astfel de ordin şi sper să fie ultimul de genul acesta pe care îl semnăm, pentru că nu-şi doreşte nimeni să se întâmple astfel de lucruri. E o pată pe obrazul judeţului nostru, dar de fiecare dată când va trebui, vom face acest lucru fără niciun fel de procese de conştiinţă”, a declarat prefectul judeţului Vaslui.

Dovezi BOMBĂ care îl îngroapă pe Dumitru Buzatu: Baronul de Vaslui cerea ȘPAGA doar pentru el – Stenograme incendiare

Stenograme incendiare despre cum cerea șpagă, doar pentru el, baronul de Vaslui Dumitru Buzatu, prezentate în exclusivitate de Realitatea PLUS.

Dumitru Buzatu făcea presiuni deseori asupra subalternilor săi care se ocupau de derularea unor proiecte finanţate din fonduri europene pentru ca unele sume de bani să fie decontate către firmele care aveau contracte, în funcţie de propriile interese. Totul pentru a fi sigur că totul merge așa cum își dorește el, relatează Realitatea PLUS.

Lăcomia unui baron local: În timp ce negocia șpaga de peste un milion de lei, Dumitru Buzatu deschidea proces pentru recuperarea pensiei speciale

Dumitru Buzatu a fost prins în flagrant de procurori când lua mită, vineri seară, 22 septembrie. Se află după gratii, în arest preventiv, din 23 septembrie 2023.

Ioan Buruiană, fostul director economic al Direcției Generale de Asistență și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui, intermediarul șpăgii lui Dumitru Buzatu, se declară nevinovat. Acesta spune că totul e o „făcătură politică” și că l a căzut într-o „plasă aiurea”.

Imagini HALUCINANTE. Momentul în care baronul șpăgar Dumitru Buzatu este oprit de procurori deghizați în pescari – VIDEO

BUZATU FACE PRESIUNI SĂ URGENTEZE O PLATĂ DE 13 MILIOANE DE LEI

Dumitru Buzatu: Vezi unde-i supervizorul, băi prietene care-i problema, că am făcut toate astea de 70 de ori drumul ăsta, du-te, adă-l încoace! Le semnezi? Nu le semnezi? Când să le aștept aici ca să …? Că turbez eu că în fiecare zi discut treaba asta și nu mai pot! Fii te rog drăguț și.. !

Sursa: Referatul procurorilor/Realitatea PLUS

Armata de oameni cu funcții-cheie din subordinea lui Buzatu. Fost partener politic, dezvăluiri bombă: Cel puțin 1000 de persoane, în județ

CUM FĂCEA PRESIUNI DUMITRU BUZATU ASUPRA SUBALTERNILOR SĂI

Dumitru Buzatu: Imediat cum trece luna septembrie, dăm ce avem ceilalți și … povestea aia și tot așa mai departe dar să trecem … cel mai greu lucru, să trecem de pasul ăsta. Să vedem că eu am sunat vinerea trecută că așa a fost înțelegerea că-i ultima poveste și că rezolv. Bun! Luni-marți liber, miercuri i-am întrebat pe ăștia, joi i-am întrebat, azi e vineri, i-am luat din nou, după cum ai văzut… mă duc eu la domnul KOTI acasă ca să le…

Sursa: Referatul procurorilor/Realitatea PLUS

Articolul precedentMăsurile fiscale. Ce domenii sunt cele mai afectate, unde vor crește cel mai mult taxele
Articolul următorCutremur la Napoli – Este cel mai mare seism înregistrat în ultimii 40 de ani