Cinci bărbați, cu vârste între 17 și 23 de ani, din localitățile Deleni și Muntenii de Sus, județul Vaslui, au fost reținuți de către poliţiştii Biroului de Investigații Criminale al Poliției Municipiului Vaslui, pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe. 

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale al Poliției Municipiului Vaslui au probat activitatea infracțională a cinci bărbați, cu vârste între 17 și 23 de ani, din localitățile Deleni și Muntenii de Sus, județul Vaslui, bănuiți de comiterea mai multor infracțiuni de lovire sau alte violențe. 

În urma cercetărilor efectuate,  polițiștii vasluieni au stabilit faptul că, în noaptea de 15 spre 16 februarie, bărbații bănuiți de comiterea faptelor au agresat un tânăr de 30 de ani, în vecinătatea unui club din zona centrală a municipiului Vaslui. Mai mult, alți doi tineri care însoțeau victima au fost la rândul lor agresați atunci când au încercat să intervină. Incidentul s-a produs pe fondul consumului de alcool și a avut la bază o stare conflictuală mai veche.

Ca urmare a agresiunii, două dintre victime au suferit vătămări care vor necesita 33-35, respectiv 2-3 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

În perioada 19-20 februarie, 5 bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, iar astăzi, aceștia au fost prezentați la Judecătoria Vaslui, cu propunerea de arestare preventivă.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea probării întregii activități infracționale a bărbaților.

Articolul precedentDEMISIE la Aquavas Bârlad: Vasile Ungureanu pleacă din funcție!
Articolul următorPrins la volan fără permis de conducere, cu ITP-ul și asigurarea expirate!