Poliţiştii din cadrul Poliției Orașului Negrești au reţinuți cinci bărbați din Negrești, bănuiți de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Negrești au probat activitatea infracțională a cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 17 și 26 de ani, din orașul Negrești, județul Vaslui, bănuiți de comiterea infracţiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii negreșteni au stabilit că, în data de 8 iunie a.c., ora 21.00, în zona unui local de alimentație publică de pe strada Unirii din Negrești, pe fondul unui conflict spontan și al consumului de alcool, cei cinci bărbați ar fi provocat scandal și ar fi lovit două persoane vătămate (2 bărbați de 19 ani, din județul Iași), fiindu-le provocate leziuni ce însumează 10-12 zile de îngrijiri medicale, pentru vindecare.

În cursul zilei de astăzi, 9 iunie a.c., ca urmare a administrării probatoriului, poliţiştii au luat față de cele cinci persoane cercetate măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore. Aceștia urmează a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, cu propunerea dispunerii unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale.      

Sursa: Realitatea de Vaslui

Articolul precedent„Zmeul” din Pogonești, arestat pentru 30 de zile!
Articolul următorCulisele statului paralel | Mihai Răzvan Ungureanu, premierul cu cel mai SCURT mandat, produsul lui Traian Băsescu. Ce TUNURI a dat