sediul DGASPC Vaslui

Cinci copii instituţionalizaţi din municipiul Vaslui au fost depistaţi cu tuberculoză latentă, în urma unui control efectuat în cadrul unui program naţional de depistare a acestei boli.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui, Irina Cîmpeanu, copiii trebuie să urmeze o serie de recomandări venite din partea personalului medical din cadrul Dispensarului TBC al Spitalului Judeţean de Urgenţă

„În cadrul programul naţional de screening pentru depistarea tuberculozei, derulat de Ministerul Sănătăţii, au fost testaţi aproximativ 250 de copii aflaţi în sistem rezidenţial la nivelul judeţului Vaslui. Copiii depistaţi cu tuberculoză latentă vor trebui să respecte anumite recomandări primite din partea cadrelor medicale şi vor fi reevaluaţi după o anumită perioadă. Nu s-a impus izolarea copiilor, boala nefiind transmisibilă”, a declarat purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui, Irina Cîmpeanu.

Articolul precedentComunicat de presă. Fostul șef al Poliției Municipiului Bârlad cheamă în judecată statul român pentru reținerea nelegală
Articolul următorUn vasluian a lăsat o localitate în beznă, după ce a rupt un stâlp cu mașina