De luni, 7 ianuarie, echipa de handbal masculin, CSM Vaslui, a reluat pregătirile, după o vacanță de trei săptămâni.

Pentru această perioadă, antrenorul Leonard Bibirig a programat antrenamente de reacomodare la efort, fiind alternate cele din aer liber, cu cele din sală.

De pe 10 ianuarie, echipa va pleca într-un cantonament la Cheile Grădiștei, unde va sta până pe 21 ianuarie.

”Va fi o perioadă de pregătire fizică. Vom încerca să susținem și câteva partide de verificare. La Cheile Grădiștei se mai află în acea perioadă Steaua și CSM Bacău. Doar cu formația băcăuană avem șanse să disputăm un meci, urmând ca data și ora să o stabilim la fața locului. Steaua a refuzat, ținând cont că au avut și au un program încărcat de meciuri”, a spus Leonard Bibirig.

După stagiul de la Cheile Grădiștei, formația vasluiană se va pregăti în localitate, încercându-se programarea unor jocuri amicale. În afară de un al doilea test cu CSM Bacău, vasluienii încearcă să mai găsească și alte echipe de primă ligă, pentru a disputa meciuri de pregătire.

Articolul precedentCinci permise de conducere reținute de polițiști în urma unei acțiuni de prevenire
Articolul următorVirozele au restricționat accesul vizitatorilor la Spitalul Județean