CSM Vaslui s-a calificat fără emoții în optimile Cupei României, după ce a învins CSM Alexandria, scor 37-27 (21-11).

Victoria a fost rezolvată încă din prima repriză, când vasluienii nu le-au dat nicio șansă adversarilor, impunând un ritm de joc alert, cu multe goluri.

Pauza i-a prins pe handbaliștii pregătiți de Leonard Bibirig cu un avans de zece goluri, scor 21-11.

Diferența a fost menținută până la final, după ce oaspeții au rulat tot lotul, dând minute de joc fiecărui handbalist deplasat la Alexandria.

A fost un meci cu 64 de goluri, semn că s-a jucat cu garda jos.

Optimile de finală sunt programate pe 8 decembrie.

Doar trei echipe din Divizia A s-au calificat în faza următoare a competiției: CSM Vaslui, CSU Craiova și HCM Sighișoara.

Articolul precedentSporting Vaslui, calificată în optimile Cupei României U19
Articolul următorBiciclist acroșat de un TIR la Costești