CSM Vaslui a trecut și peste un al doilea hop mai important din faza preliminară a Diviziei A, a doua echipă a Sucevei.

Formația pregătită de Leonard Bibirig a bifat al treilea succes consecutiv și s-a instalat pe prima poziție, cu maxim de puncte.

Vasluienii au condus tot meciul, fiind o diferență evidentă de valoare, astfel că oaspeții s-au impus cu 14 goluri avans, scor 33-19.

Până acum, CSM Vaslui nu a avut niciun meci câștigat sub zece goluri.

Cel mai bun jucător al meciului a fost Cumpănici, cu șase reușite, urmat de Polocoșer, cu cinci goluri marcate.

Din păcate, cei doi au primit cartonaș roșu, iar staff-ul așteaptă decizia Comisiei de Disciplină, în speranța că vor scăpa fără suspendare.

Cumpănici a aruncat direct în capul portarului de la 7 m, iar Polocoșer a avut o mână în gâtul adversarului, ambii primind roșu direct.

Celelalte goluri aparțin lui Dragon 4, Voinea 3, Poteră 3, Carali 3, Popa 3, Amihăesi 2, R. Farcaș 1, Al. Farcaș 1, Hodorogea 1 și Iozu 1.

Articolul precedentPrefectul Vasluiului, Eduard-Andrei Popica, a fost la vot
Articolul următorCSM FC Vaslui-Flacăra Munteni de Sus 1-0 (0-0): Derby cu scântei!