Joi, 9 aprilie, în Sala „Alexandru Ioan Cuza” din cadrul Primăriei Municipiului Bârlad, la inițiativa membrilor Grupului de Lucru Permanent al Comitetului Local pentru Situații de Urgență a avut loc o ședință de lucru care a avut ca finalitate stabilirea unor recomandări și avertizări către bârlădeni, în contextul aproierii sărbătorilor de Florii și Sfintele Paști.

Astfel, în condițiile în care toate lăcașurile de cult vor fi închise publicului, populația municipiului Bârlad trebuie să știe că slujbele de Florii, din Săptămâna Mare şi de Sfintele Paşti vor fi săvârşite anul acesta doar de slujitorii bisericeşti, fără participarea credincioşilor mireni. Spovedania şi împărtășirea credincioşilor se pot săvârşi, în continuare, doar la domiciliu. La intrarea în locuinţa credincioşilor preotul va utiliza încălţăminte de unică folosinţă şi mască sanitară, se va spăla pe mâini cu apă şi săpun şi cu dezinfectant. Ramurile de salcie sau finic vor fi binecuvântate în biserică. Rânduielile liturgice și tipiconale nu se modifică în această perioadă în care slujbele se săvârșesc doar de către slujitorii bisericești, fără participarea fizică a credincioşilor.

În Vinerea Mare (17 aprilie 2020), seara, după slujba Prohodului Domnului, biserica va fi înconjurată o singură dată de către slujitorii bisericești prezenți (preot, dascăl și paracliser), dar fără participarea credincioşilor. Slujba Învierii Domnului, la care anul acesta nu participă credincioşii, va începe, potrivit tipicului, în afara lăcaşului de cult, la ora 00.00 din noapte, după care clericii vor cânta de trei ori troparul Hristos a înviat! și vor intra în biserică, pentru continuarea Canonului Învierii şi pentru săvârşirea Sfintei Liturghii. La ora 00.00 din noapte, în timp ce clopotele răsună la toate bisericile unde se săvârșește slujba Învierii, credincioșii, având candelele aprinse, pot ieşi la ferestre şi balcoane sau în curțile caselor lor, fără a părăsi adresa de domiciliu, adresându-se unul către altul, de la distanța de 2 m, cu salutul pascal Hristos a înviat! și răspunsul Adevărat a înviat! și fără a deranja pe alţi vecini care nu doresc să participe la această sărbătoare.

În Noaptea de Înviere toate cimitirele municipiului Bârlad vor fi închise publicului!

Având în vedere că ne confruntăm cu o situație fără precedent, populația este rugată să înțeleagă faptul că, oricât de dureros ar fi să nu se poată participa la slujbele religioase prilejuite de sărbătorile pascale, cu toții trebuie să dăm dovadă de responsabilitate, respect față de aproapele nostru și mai ales față de lege. Foarte important de precizat este că orice act de indisciplină a clericilor (ierarhi, preoţi şi diaconi) sau a credincioşilor afectează negativ imaginea Bisericii în societate, deoarece, în timpul stării de urgență, toată lumea are obligaţia de a respecta dispoziţiile autorităţilor de stat. În caz contrar, se vor suporta sancţiunile prevăzute de lege. Reamintim că potrivit prevederilor Ordonanțelor Militare în vigoare, orice manifestare religioasă cu public este suspendată iar nerespectarea prevederilor acestor acte atrage răspundere contravențională sau penală după caz. În plus, învățăturile creștine ne îndeamnă să ne respectăm între noi, să avem grijă de sănătatea noastră și acelor din jur.

Grupului de Lucru Permanent al Comitetului Local pentru Situații de Urgență

Articolul precedentIntră în vigoare Ordonanța 8! Marcel Vela: Nu dorim să ne confruntăm cu o EXPLOZIE a numărului de îmbolnăviri
Articolul următorBILANȚ OFICIAL LA ZI: Coronavirus – 5467 de cazuri confirmate în România! Situația și pe județul Vaslui.