Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, însoţit de părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, s-a întâlnit cu copiii proveniţi din familii cu venituri foarte modeste, din localitățile Ştioborăni şi Valea Siliștei.
Bucuria sinceră şi nedisimulată a celor mici, la întâlnirea cu Ierarhul Huşilor, a fost dublată de faptul că toţi cei aproximativ 70 de copii au primit daruri şi ajutoare constând în haine, încălţăminte, ghiozdane şi dulciuri.
Această acţiune filantropică, care face parte constitutivă din pregătirea pentru Sărbătoarea Învierii Domnului, este rodul parteneriatului încheiat între Asociaţia „Filantropia Ortodoxă Huşi” şi Parohia Ortodoxă Română „Sfânta Veronica” Coventry, Marea Britanie, păstorită de părintele Cornel Grecu. Darurile au fost transportate în mod gratuit, din Marea Britanie, de firma de transport Eastlines. Programul social, aflat sub genericul: „Să îmbrăcăm aproapele”, se va desfăşura în mai multe comunităţi rurale în aceste zile, premergătoare Învierii Domnului.
De asemenea, Părintele Episcop Ignatie a vizitat vârstnicii aflaţi în Centrul rezidenţial pentru persoanele de vârsta a treia „Giulia” din localitatea Valea Siliştei, filie a Parohiei Bouşori.
Cei 25 de bătrâni au avut bucuria de a primi binecuvântarea şi vizita neaşteptată a Ierarhului Huşilor, care a stat de vorbă cu fiecare în parte, ştiut fiind că cea mai mare mângâiere pentru o persoană în vârstă este să nu fie dată uitării.