Fostul secretar de stat în ANSVSA, medicul Mihai Ponea, s-a ales cu o sancțiune disciplinară din partea conducerii Direcției Sanitar-Veterinare și Siguranță Alimentară (DSVSA) Vaslui.

Acesta a avut o intervenție telefonică în cadrul emisiunii lui Rareș Bogdan, unde a explicat care au fost măsurile luate de instituția pe care o conducea în cadrul pestei porcine.

Directorul DSVSA Vaslui, Mitiu Ciupilan, i-a adus la cunoștința doctorului veterinar vasluian că “a adus critici asupra modului de desfășurare a acțiunilor de prevenire și combatere a pestei porcine, a nerespectat secretul confidențial, manifestări care aduc atingeri prestigiului autorității sau a instituției publice”.

Mihai Ponea a reacționat pe rețelele de socializare: ”Incredibil, dar adevărat! Directorul DSVSA Vaslui m-a reclamat la Comisia de Disciplină că în emisiunea domnului Rareș Bogdan – Jocuri de putere- mi-am permis să spun ce măsuri legale am luat în calitate de vicepreședinte ANSVSA cu privire la Pesta porcina africană. Am susținut în Guvern două hotărâri de guvern, ce trebuiau implementate ca să nu apară pesta. Heiii, au murit oameni la Revoluție să ne putem exprima liberi și să trăim în Democrație. Am fost audiat 6 ore la Comisia de Disciplină apoi m-au pus de noapte la un filtru rutier la 100 km de casă!”.

Articolul precedentGrevă la Penitenciarul Vaslui
Articolul următorCetățean moldovean prins cu permis necorespunzător pentru categorie