Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad, au documentat și probat activitatea infracțională a doi bărbați, în vârstă de 54, respectiv 48 de ani, ambii din localitatea Popeni, comuna Zorleni, bănuiți de comiterea infracțiunilor de distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în data de 4 aprilie 2022, ora 21:15, cei doi bărbați ar fi lovit cu obiecte contondente un autoturism, proprietatea unui bărbat în vârstă de 20 de ani, din aceeași localitate, care se afla parcat în fața unui spațiu de alimentație publică.

Prejudiciul cauzat prin comiterea faptei fiind estimat la 1.000 lei.

În data de 6 aprilie 2022, ca urmare a administrării probatoriului, poliţiştii au luat față de cei doi bărbați cercetați măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore. Astăzi, 7 aprilie 2022, aceștia urmează a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, pentru dispunerea unei măsuri preventive.  

Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a celor doi bărbați.      

Sursa: Realitatea de Vaslui

Articolul precedentDoi frați din Solești arestați după ce au bătut un bărbat pe terasa unui bar
Articolul următorFABULOS! Cine este noua regină a rețelei de prostituate de lux din România – Raluca, soția boss-ului Romprest Orlando Valache