Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au reţinut doi tineri, în vîrstă de 16, respectiv 17 ani, din comuna Iana, județul Vaslui, cercetați sub aspectul săvârşirii infracțiunii de șantaj.

          Vineri, 25 februarie 2022, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad au documentat activitatea infracțională a doi tineri, în vîrstă de 16, respectiv 17 ani, din comuna Iana, județul Vaslui, cercetați sub aspectul săvârşirii infracțiunii de șantaj.

În urma probatoriului administrat, polițiștii au stabilit faptul că, în aceeași zi, tinerii i-ar fi cerut persoanei vătămate, o tânără de 17 ani, din județul Vaslui, o sumă de bani pentru a nu distribui, prin intermediul rețelei internet, o fotografie în care aceasta ar fi apărut într-o ipostază indecentă.

Vineri, 25 februarie 2022, la ora 10.00, doi tineri, în vârstă de 15, respectiv 17 ani, au fost prinși în flagrant-delict, de către de polițiștii bârlădeni. Ulterior, la aproximativ 10 minute, a fost depistat și identificat un alt tânăr de 16 ani, implicat în activitatea infracțională, care ar fi încercat să își asigure scăparea, prin fugă.

Polițiștii i-au reţinut pe cei doi tineri, în vârstă de 16 și 17 ani, pentru o perioada de  24 de ore. Ulterior, cei doi au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile.

Sursa: Realitatea de Vaslui

Articolul precedentCâți militari ruși au fost uciși în războiul cu Ucraina până în prezent
Articolul următorRĂZBOI Rusia-Ucraina ZIUA 6. CONVOIUL uriaș al rușilor, lângă Kiev. Se pregătește asaltul final