Direcţia de Sănătate Publică Constanţa a identificat E.coli în apa de mare de pe plajele neamenajate, recomandând evitarea îmbăierii.

Direcţia de Sănătate Publică Constanţa a anunţat că probele de apă de mare prelevate din zona plajelor neamenajate din localităţile Vadu şi Corbu conţin cantităţi mari de E.coli şi recomandă evitarea îmbăierii până la normalizarea situaţiei, transmite News.ro.

”În zona plajelor neamenajate din localităţile Vadu şi Corbu din judeţul Constanţa, probele de apă de mare sunt neconforme, conţinând o cantitate peste limitele admise de bacterii coliforme (Escherichia Coli). Având în vedere această situaţie, recomandăm evitarea îmbăierii în zonele de plajă din dreptul celor două localităţi, până la normalizarea situaţiei”, a anunţat DSP Constanţa.

Direcţia de Sănătate Publică Constanţa va face probe de control care vor fi comunicate publicului. Instituţia precizează că această situaţie nu afectează celelalte zone de îmbăiere aflate în staţiunile de pe litoralul Mării Negre, care sunt conforme şi nu prezintă pericol pentru sănătate.

Articolul precedentMAFIA GUNOAIELOR. INTERPUȘII MAFIEI COLDISTE DIN ROMPREST, AUDIAȚI DIN NOU, LA POLIȚIE. ADIMI ȘI TOADER FUG DE ÎNTREBĂRILE INCOMODE DE LA REALITATEA
Articolul următorPENSIONARII DIN DIASPORA TREBUIE SĂ TRIMITĂ CERTIFICATELE DE VIAȚĂ PÂNĂ LA 30 SEPTEMBRIE. CE RISCĂ DACĂ NU TRIMIT