Cupa Andreea Răducan, competiție de gimnastică inițiată și organizată de campioana olimpică și mondială la gimnastică, Andreea Răducan, a ajuns la cea de-a noua ediție.

Competiția va avea loc în zilele de sâmbătă și duminică, 4 și 5 mai 2019, începând cu ora 09:30, în Sala de Sport a Colegiului Tehnic A.I. Cuza din Bârlad. Peste 100 de gimnaste care se antrenează la peste 13 cluburi din țară vor participa la cea de-a IX-a ediție a Cupei Andreea Răducan.

Concursul este dedicat gimnastelor din categoria junioare III, de nivel 1 şi 2, cu vârste cuprinse între 8 și 10 ani. Toate gimnastele participante la concurs vor primi premii în produse, iar gimnastele de pe podium vor câștigași premii în bani, diplome și trofee, în funcție de performanța obținută în cadrul competiției.

Cupa Andreea Răducan a ajuns la  cea de-a 9-a ediție, iar noi le așteptăm cu emoție și bucurie la Bârlad pe micuțele gimnaste, pentru a-și pune în valoare talentul, pasiunea și ambiția de a concura în spiritul marilor competiții internaționale de gimnastică. Vă invităm să ne fiți alături și să le susținem împreună pe micile gimnaste, în drumul lor spre înalta performanță!”, a declarat Andreea Răducan.

Andreea Răducan organizează evenimentul în parteneriat cu Clubul Sportiv Școlar Bârlad și beneficiază de sprijinul Direcției pentru Sport a Județului Vaslui, al Asociației pentru Gimnastică Vaslui, al Inspectoratului Școlar Județean Vaslui, precum și alFederației Române de Gimnastică.

Partenerii principali ai evenimentului sunt: BCR, Reserved, Brenntag, Oriflame, Axis Communications, Mercedes-Benz și Fundația Olimpică Română.

Despre Cupa de Gimnastică Andreea Răducan

Cupa de Gimnastică Andreea Răducan a luat naștere în 2011, concursul fiind organizat cu scopul de a aduce spiritul marilor competiții internaționale în mijlocul micuțelor gimnaste. Competiția este organizată de campioana olimpică și mondială Andreea Răducan, în orașul său natal, Bârlad.

Cupa Andreea Răducan este inclusă în calendarul național sportiv de către Federația Română de Gimnastică.

Articolul precedentAlertă la Huși: O scară întreagă evacuată de pompieri
Articolul următorVictorie uriașă pentru CSM Vaslui cu HC Odorhei