Președintele francez Emmanuel Macron le-a mulțumit francezilor duminică seară pentru că l-au reales pentru încă cinci ani în funcția de președinte și a spus votul alegătorilor care au ales să blocheze venirea lui Marine Le Pen la Elysee „îl obligă pentru anii care vor urma”. Macron a precizat și că va fi „președintele tuturor”.

Liderul de la Elysee a defilat pe lângă Turnul Eiffel împreună cu soția sa Brigitte și înconjurat de o mulțime de copii, în timp ce cânta imnul UE (Oda bucuriei a lui Beethoven). Înainte de a ajunge la scenă ca să-și susțină discursul, Macron s-a oprit să facă poze cu susținătorii și să dea mâna cu aceștia.

Emmanuel Macron și-a început apoi discursul victoriei mulțumind susținătorilor săi și poporului francez. „Majoritatea dintre voi au ales să aibă încredere în mine”.

„După cinci ani de crize excepționale, azi, pe 24 aprilie 2022, o majoritate mi-a acordat încrederea pentru încă cinci ani.

Știu că mulți în această seară au votat pentru mine pentru a bloca extrema dreaptă și vreau să le mulțumesc și lor și să le transmit că înțeleg datoria care vine odată cu acest vot”, a transmis Macron.

„De asemenea, am un gând și pentru cei care nu au votat, tăcerea este un răspuns. De acum încolo, nu mai sunt un candidat al unui partid ci sunt președintele tuturor. Știu că pentru mulți dintre compatrioți care au votat pentru extrema dreaptă, înțeleg supărarea și furia lor și este responsabilitatea mea să le ofer și lor răspunsuri”, a mai precizat în fața susținătorilor liderul de la Elysee, care devine primul președinte după Jacques Chirac ce reușește să fie reales.

„Colegi, compatrioți, ați ales azi un proiect care este un proiect social, verde, bazat pe muncă, creație, un proiect care va elibera forțele noastre culturale, pe cele din educație, pe cele profesionale. Acest proiect este unul cu care voi construi cu muncă asiduă în următorii ani. În fiecare zi mă voi asigura că respect pe fiecare dintre voi și vom construi o societate bazată pe egalitate între femei și bărbați”, a adăugat președintele francez.

„Trebuie să fim binevoitori și respectuoși față de compatrioții noștri în aceste vremuri de îndoială. Nimeni nu va fi lăsat în urmă. Vom aborda împreună toate provocările care ne așteaptă. Vom scrie istoriile pentru generațiile care vor veni și pentru viitor. Războiul din Ucraina ne arată că trăim vremuri tragice. Anii ce vin nu vor fi liniștiți, vor fi istorici, dar vom scrie istoria împreună”, a mai transmis Emmanuel Macron.

Președintele francez le-a mai spus alegătorilor că trebuie să abordeze cei 5 ani care urmează împreună și trebuie să găsească un mod de a face următorii 5 ani mai buni

„Fiecare dintre noi va avea o responsabilitate, fiecare va fi angajat în această luptă, pentru că fiecare va putea conta mai mult decât pe el însuși: pe poporul francez; este o forță pe care o iubesc atât de mult și sunt mândru să îl slujesc în continuare”, a mai spus Macron, încheindu-și duscursul cu „Trăiască Republica, trăiește Franța”.

Discursul relativ scurt al președintelui francez s-a încheiat în aplauzele suporterilor și cu imnul Franței, cântat pe scenă.

 

Sursa: Mediafax

Articolul precedentSRI, urare specială de Paște: „Sărbători cu o singură dorință”
Articolul următorMașină în flăcări pe un drum din Vaslui! Pasagerii au reușit să se evacueze