Episcopul Huşilor, Ignatie, a afirmat într-o postare pe o reţea de socializare, că este total incorect ca cetăţenii municipiului Huşi să fie consideraţi „potenţiali antisemiţi”.

Declarația vine după ce deputatul Silviu Vexler a făcut referire, cu ocazia unei vizite la Cimitirul Evreiesc din localitate, la originile legionarului Corneliu Zelea Codreanu, născut la Huşi.

„Domnul Silviu Vexler, în urma vizitei făcute în oraşul nostru, doreşte să le transmită un mesaj subliminal locuitorilor din Huşi, care, majoritatea, sunt ortodocşi: atâta timp cât Corneliu Zelea Codreanu s-a născut la Huşi, înseamnă că huşenii, în mod aprioric, sunt ‘potenţiali antisemiţi’. Îl asigur pe domnul deputat Silviu Vexler că pentru orice ortodox veritabil şi, prin extensie, pentru orice creştin este imposibil, tot aprioric vorbind, să fie antisemit, pentru că iubeşte un evreu care s-a jertfit şi a înviat pentru mântuirea celor care cred în El. Regina Elena, mama regelui Mihai, a fost ortodoxă şi a salvat sute de vieţi în perioada Holocaustului, fiind un adevărat model de compasiune. Viaţa cetăţii Huşilor este una paşnică şi de frumoasă convieţuire între etnii, confesiuni şi religii”, a transmis episcopul Huşilor pe contul său de Instagram.

Prelatul i-a cerut, de asemenea, parlamentarului să fie consecvent cu o mai veche declaraţie a sa în care afirma că „antisemitism este un cuvânt greu, dureros, un cuvânt pe care nu-l foloseşti uşor şi, dacă îl foloseşti, este necesar să ai fundamente clare”.

Articolul precedentDaruri de Paști pentru copiii din Gherghești
Articolul următorȚiganii au petrecut de Ziua lor