Președintele turc Recep Tayyip Erdogan îi va cere omologului său rus, Vladimir Putin, în cadrul unei convorbiri telefonice ce va avea loc astăzi, să oprească invazia Ucrainei de către Rusia, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al lui Erdogan, potrivit Reuters.
Ibrahim Kalin, purtătorul de cuvânt al președintelui Turciei, le-a spus jurnaliștilor că Erdogan îi va reitera oferta lui Putin într-un apel telefonic, duminică. El i-ar cere lui Putin „să acorde o șansă” unui încetări a focului, să își oprească atacurile și să ajute la amenajarea coridoarelor necesare pentru evacuarea civililor și transporturile de ajutor.
„Ne concentrăm pe pașii pe care îi putem face pentru a aduce părțile la masa negocierilor și pentru a convinge partea rusă să se oprească”, a afirmat Ibrahim Kalin, adăugând că este important ca Moscova să aibă un om de încredere cu care să discute, în contextul în care punțile cu Occidentul sunt în acest moment „arse”.