Decizie neașteptată, cel puțin pentru reprezentanții Asociației „România Fără Ei”(RFE), a Curții de Apel Iași care l-a achitat pe fostul primar al Bârladului în dosarul în care era judecat pentru abuz în serviciu.

Cercetarea penală a fost pusă în mișcare în 2013, după ce George Epurescu, a depus o plângere penală din partea asociației pe motiv că primarul pe atunci – Constantin Constantinescu, a refuzat să dea autorizație pentru un miting în fața Primăriei, împotriva exploatării gazelor de șist.

Dosarul a fost instrumentat de polițiști și procurori timp de aproape doi ani, după care a fost înaintat instanței de judecată.

Rechizitoriul întocmit de procurori spunea că inculpatul Constantin Constantinescu a încălcat în mod voit libertatea cetățenilor de a se întruni pentru a protesta împotriva exploatării prin fracturare hidraulică a gazelor de șist. Solicitarea de autorizare a mitingului a fost făcută de George Epurescu,  președintele asociației RFE. Datorită acestui refuz, urmare a unei plângeri penale depuse de RFE, Titi Constantinescu s-a ales cu acuzația de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Curtea de Apel, a decis după audierea ultimilor martori din dosar, achitarea fostului primar al Bârladului, Constantin Constantinescu. Decizia a fost pronunțată astăzi, 1 noiembrie și este definitivă.

Social Democrații au postat pe contul de facebook al Organizației PSD Bârlad următorul mesaj:

„Titi Constantinescu achitat!

Astăzi, Curtea de Apel Iași l-a achitat definitiv pe domnul Constantin Constantinescu în dosarul “fabricat” de luptătorii antișist în frunte cu celebrul (sic!) Epurescu!

Prin urmare justiția s-a făcut!

Cine va plăti pentru cei 5 ani de hărțuire a celui mai gospodar primar al Bârladului de după ‘89?

Cine va șterge toate mizeriile aruncate pe nedrept spre un OM care a scos orașul nostru din mizerie și stagnare? Vom vedea în curând. Până atunci să-l asigurăm pe domnul primar Constantinescu de tot sprijinul și prețuirea noastră!”

Articolul precedentPeste 170 de familii din Vaslui se mai încălzesc de la sistemul centralizat de termoficare
Articolul următorImpact fatal între o căruță și o autoutilitară: Un minor și-a pierdut viața!