SPIRIT CIVIC. O femeie din Bârlad, în vârstă de 52 de ani, care se afla duminica trecută împreună cu familia la plimbare în Parcul „Mihai Eminescu” din localitate, a găsit la un moment dat, în apropierea unei bănci, un portofel în care se aflau mai multe bancnote în lei și lire sterline, plus carduri bancare și alte bunuri personale de mici dimensiuni.
Bârlădeanca nu stat pe gânduri și imediat a sesizat o patrulă a Poliției Locale din zonă, căreia i-a predat portofelul. La scurt timp, polițiștii locali l-au identificat pe posesorul portofelului pierdut, un tânăr în vârstă de 29 de ani.
De menționat ar fi că femeia de 52 de ani nu a avut curiozitatea de a deschide portofelul și l-a predat direct patrulei, care l-a preluat în baza unui proces verbal.
Felicitări!