Ghinion pentru un bărbat din Bârlad în această dimineață care a avariat o țeavă de gaze naturale pe strada Lirei din localitate. Pompierii de la Detașamentul Bârlad au intervenit pentru a asigura zona.

Un trecător a observat cum un bărbat care efectua manevra de mers în marșarier cu un autoturism, a lovit o țeavă de gaze naturale și a anunțat imediat incidentul la numărul unic de urgențe 112.

„O echipă a distribuitorului de gaze s-a deplasat la fața locului și a oprit de la canea alimentarea cu gaze. Se lucrează la remedierea defecțiunii”, au precizat reprezentanții ISU Vaslui.

Nu s-au înregistrat victime.

Articolul precedentPanică în zona Pieței Traian: Un apartament a fost cuprins de flăcări
Articolul următorAlertă în județ: Mai multe ambulanțe au preluat 7 victime dintr-un taxi răsturnat