Pentru șoferii aflați astăzi în tranzit prin centrul municipiului Bârlad, a fost o adevărată aventură să parcurgă porțiunea din bulevardul Republicii care trece exact prin fața Primăriei și unde, la câțiva metri, chiar în fața unei treceri pentru pietoni, au întâlnit adevărate obstacole plasate intenționat sau nu, de către cei care efectuează diferite lucrări pe raza orașului.

Cel mai probabil, pe sectorul respectiv de drum s-au efectuat lucrări care au necesitat spargerea asfaltului, iar după betonare, echipele de „specialiști” au plasat niște opritoare (n.r. – care de regulă se folosesc pentru denivelările artificiale menite să forțeze șoferii pentru a reduce viteza) pe post de „podeț”, cu scopul de a „acoperi” șanțul din carosabil până la operațiunea de asfaltare.

Imagine

Doar că măsura a fost una neinspirată și nu știm cât de „omologată”, din moment ce bucățile respective ar putea pune în pericol participanții la trafic. Pentru moment, din primărie nu se vede, chiar dacă instituția e la doi pași. La propriu.

Imagine

Sursa: Realitatea de Vaslui

Articolul precedentUn bărbat cu dreptul de a conduce suspendat, alergat de un polițist și un pompier
Articolul următorPremierul despre SRI: prim-adjunctul preia comanda!