Detașamentul de pompieri Bârlad intervine cu două autospeciale de stingere cu apă, o ambulanță SMURD tip B2 (EPA) și echipaje specializate pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată din localitatea Mânzați,  comuna Ibănești. Incendiul se manifestă cu violență pe o suprafață întinsă, existând pericolul de propagare inclusiv în zona în care sunt locuințe. 

La sosirea echipajelor de intervenție, a fost găsit un bărbat în vârstă de aproximativ 55 ani care prezenta arsuri pe circa o treime din suprafața corpului, dar și o ușoară intoxicație cu monoxid de carbon. Victima a primit primele îngrijiri medicale la fața locului,  după care a fost transportată la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal „Elena Beldiman” Bârlad.

Victima a fost diagnosticată cu arsuri de gradele II și III pe aproximativ 30% suprafață corporală (bărbatul prezenta arsuri ale membrelor inferioare,  în zona genitală și la membrul superior stâng).

Pompierii militari acționează în continuare pentru limita și lichidarea incendiului, intervenția fiind îngreunată de vântul care suflă cu putere. 

Sursa: Realitatea de Vaslui

Articolul precedentIluminatul stradal va fi oprit sâmbătă seară la Bârlad, cu ocazia Zilei Pământului
Articolul următorLECȚII de Educație Financiară pentru politicieni – Cum am putea folosi scumpirile în avantajul nostru