Persoanele rămase izolate din cauza intemperiilor în zonele joase au fost mutate în locaţii mai sigure.

Şcolile şi alte instituţii de învăţământ din Mumbai, capitala financiară a Indiei, dar şi din jurul acesteia, au fost închise, iar examenele universitare au fost amânate marţi, 9 iulie, din cauza ploilor puternice înregistrate în ultimele 20 de ore.

Toate examenele programate pentru marţi la Universitatea din Mumbai au fost amânate. „Noile date de examen vor fi anunţate în curând”, a transmis conducerea universității într-un comunicat, potrivit agenției de știri Xinhua, citată de Agerpres.

Zborurile și călătoriile cu trenul, perturbate

De asemenea, ploile abundente au perturbat circulația trenurilor și traficul aerian. Au fost raportate inundaţii severe în mai multe zone, după ce oraşul a înregistrat peste 300 mm de precipitaţii în diverse locuri în decurs de şase ore, începând de luni de la ora 13:00.

Pentru a asigura siguranţa cetăţenilor, echipele Forţei Naţionale de Răspuns la Dezastre au fost desfăşurate în mai multe zone din Mumbai şi din jurul metropolei, inclusiv în Thane, Vasai, Mahad, Chiplun, Kolhapur, Sangli, Satara Ghatkopar, Kurla şi Sindhudurg.

Persoanele rămase izolate din cauza intemperiilor în zonele joase au fost mutate în locaţii mai sigure. Departamentul Meteorologic din India a precizat că ploile abundente vor continua în următoarele zile în Mumbai şi în alte părţi ale statului Maharashtra.

 

Articolul precedentCRIZĂ DE APĂ, ÎNAINTEA VÂRFULUI SEZONULUI TURISTIC, ÎN GRECIA
Articolul următorVALENTIN MIHĂILĂ, PRINTRE CEI MAI RAPIZI FOTBALIȘTI DE LA EURO 2024