Fiica bărbatului din Perieni care a răpit și a violat o prostituată în urmă cu o săptămână, după care a bagat-o într-un sac și a abandonat-o într-o pădure, a fost arestată și ea. Georgiana Brăescu, în vârstă de 18 de ani, este acuzată de complicitate la infracțiunea de sechestrare de persoane și tâlhărie.

Totul s-a întâmplat în cursul săptămânii trecute după ce Gheorghe Brăescu (40 de ani), din Perieni, a mers pe raza municipiului Bârlad de unde a acostat la ieșirea din oraș o prostituată, în vârstă de 28 de ani, pe care a convins-o să-l însoțească acasă. Odată ajunși la domiciliul bărbatului, prostituata a refuzat să se conformeze „cerințelor ieșite din comun” ale lui Gheorghe Brăescu, drept pentru care acesta s-a înfuriat și a început s-o lovească.

În timp ce bărbatul de 40 de ani o bătea pe prostituata adusă de la Bârlad, în gospodărie și-a făcut apariția fiica lui Gheorghe Brăescu, respectiv Georgiana Brăescu (18 de ani). Vrând să scape de ea, după ce pe tot corpul prostituata prezenta semne vizibile de violențe, Gheorghe B. ajutat de fiica sa, Georgiana B., au legat-o pe tânăra de moravuri ușoare de mâini și de picioare și au băgat-o într-un sac. Fiica agresorului i-a smuls cerceii de la urechi prostituatei și i-a luat din portofel suma de o mie de lei.

Gheorghe Brăescu – 40 de ani

Agresorul a pus sacul cu victima în căruță și a mers până la o pădure ce separă comunele Perieni de Ibănești. Aici, bărbatul a scos-o pe tânără din sac, a dezlegat-o și a abandonat-o desculță. Victima a mers mai mulți kilometri pe jos, desculță, până în localitatea Mânzați, unde a cerut ajutorul la prima casă pe care a întâlnit-o.

După 24 de ore de căutări, polițiștii au reușit să-l găsească pe agresor și l-au dus la audieri, iar ulterior prezentat în fața unui judecător care a decis trimiterea lui în spatele gratiilor pentru 30 de zile. Pe durata cercetărilor, bărbatul nu și-a recunoscut faptele.

Imediat după ce a fost arestat Gheorghe Brăescu, la 24 de ore l-a urmat în arest preventiv și fiica acestuia -Georgiana Brăescu, pentru complicitate la infracțiunile de lipsire de libertate și tâlhărie.

Georgiana Brăescu – 18 ani

Georgiana Brăescu are 18 ani și este mama unui copil în vârstă de un an și opt luni, care a fost dat în plasament la un asistent maternal profesionist, după ce o echipă de la Protecția Copilului a efectuat o anchetă de urgență și a stabilit că tatăl acestuia nu îl poate crește singur în absența mamei aflată în arest.

Victima în vârstă de 28 de ani a avut nevoie de opt zile de îngrijri medicale din cauza traumatismelor provocate de Gheorghe Brăescu.

Familia Brăescu… cu state vechi în sălile de judecată

Cei doi, tată și fiică, au contestat măsura arestului preventiv, Tribunalul Vaslui respingând ca nefondată cererea lui Brăescu Gheorghe. Pe 19 noiembrie, Georgiana Brăescu va afla dacă și în cazul ei judecătorii vasluieni vor decide la fel.

Georgiana Brăescu a mai fost în fața instanței de judecată, în anul 2016, în postura de victimă, când un Ion Machedon, un bărbat din Perieni în vârstă de 33 de ani (la data respectivă) a fost acuzat de infracțiunea de act sexual cu un minor și condamnat la 1 an și 2 luni de închisoare cu executare, instanța obligându-l să-i plătească familiei Brăescu suma de 5000 de lei.

Împotriva lui Gheorghe Brăescu au fost solicitate în cursul anului 2019 două ordine de protecție din partea fostei soții, însă de fiecare dată aceasta l-a iertat și a renunțat la măsurile emise de instanțele judecătorești din Bârlad.

Articolul precedentDosar penal pentru un tânăr din Blăgești prins la volan cu permisul suspendat
Articolul următorRomânii ar putea avea o nouă minivacanță în decembrie. Crăciunul și Revelionul pică în mijlocul săptămânii