Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui cetățean din Republica Moldova care a prezentat la controlul de frontieră documente false pentru autovehiculul pe care îl conducea.

 

În data de 24 mai a.c., în jurul orei 22.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, un bărbat din R.Moldova, în vârstă de 34 de ani, care conducea un microbuz, înmatriculat în Bulgaria.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea dovezilor efectuării inspecţiei tehnice periodice prezentate la control pentru autovehiculul în cauză, colegii noştri au procedat la efectuarea de verificări specifice, în urma cărora au constatat că documentele nu îndeplinesc condiţiile de fomă şi fond ale unor documente autentice, fiind false.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals.

 

Sursa: Realitatea de Vaslui

Articolul precedentSondaj CURS: Dacă duminică ar avea loc alegeri, cu ce partide ar vota românii?
Articolul următorÎnscrieri grădiniţă. Părinții pot depune dosarele începând de luni, 30 mai 2022. Modelul cererii și criteriile de departajare