Fostul ministru al Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a explicat, miercuri seară, că numărul paturilor de ATI destinate pacienţilor cu COVID-19 a crescut în funcţie de necesităţi şi că nu puteau fi blocate 1.600 de paturi când necesarul era de peste 400, scrie Realitatea.net

Ioana Mihăilă a precizat că în prezent paturile ATI nu sunt suficiente având în vedere rata de infectare.

,,În maximul valului trei, numărul maxim de paturi din terapie intensivă care au putut fi asigurate a fost undeva la 1.700. Aceste paturi incluzând paturile de monospecialitate cum sunt cele pentru femeile gravide.

În vară am avut zile în care nevoia de paturi de terapie intensivă era de 30-50 de paturi ATI la nivel naţional, de paturi COVID. Motiv pentru care din aprilie am modificat ordinele care reglementau structura spitalelor astfel încât să nu mai existe spitale Covid şi non-Covid, să existe spitale mixte care să aibă o structură flexibilă. 

Adică să poată să îşi reducă numărul de paturi destinate pacienţilor Covid atunci când incidenţa este joasă, dar primeau aviz pentru această reducere a numărului de paturi doar dacî îşi asumau o creştere în termen de maxim 2 săptămâni la numărul maxim de paturi pe care l-au avut în valul 3. Toate aceste paturi erau eliberate pe vară. Era aberant să ţinem 1.700 de paturi de terapie intensivă să oprim pacienţii care aveau nevoie de intervenţie chirurgicală”, a declarat Ioana Mihăilă la un post TV.

Fostul ministru al Sănătăţii a adăugat că numărul de paturi ATI pentru pacienţii cu COVID-19 a crescut treptat.

Articolul precedentVremea 4 noiembrie – Temperaturi în creștere – Ce zone sunt vizate de ploi
Articolul următorEpidemiologul Octavian Jurma: „Majoritatea judeţelor vor fi sub 3 la mie înainte de sărbători dacă trendul actual se menţine”