Londra anulează festivitățile de Anul Nou, în contextul răspândirii variantei Omicron. 

Primarul Londrei a declarat că nu va fi organizată tradiționala sărbătoare din Piața Trafalgar Square, la care participau circa 6.500 de persoane.

„Va fi foarte dezamăgitor pentru mulţi londonezi, dar trebuie să luăm măsurile potrivite pentru a reduce răspândirea virusului”, susține edilul.

 

În schimb, londonezii vor avea parte de „o emisiune spectaculoasă transmisă în direct” de BBC, în care vor fi prezentate momentele importante ale anului 2021.

Potrivit autorităţilor britanice, cel puţin 14 persoane infectate cu varianta Omicron au murit până în prezent şi alte 129 sunt spitalizate în Marea Britanie. 

Articolul precedentAsociația agențiilor de turism vine cu soluția pentru evitarea carantinării turiștilor la intrarea în România
Articolul următorBăcăuan, bătut de patru vasluieni într-un bar dintr-un sat