La inițiativa Primarului Municipiului Bârlad, av. DUMITRU BOROȘ, de câteva zile a fost pusă în practică o metodă nouă pentru oraș de protejare a pietonilor care se angajează în traversarea străzii pe trecerile amenajate pe cele mai intens circulate atere rutiere ale municipiului.
Metoda presupune atât executarea unor marcaje rutiere care interzic oprirea și staționare autovehiculelor, cât și amplasarea unor așa-numiți „popici de semnalizare”, cu talpă din beton. În acest fel, conducătorii auto nu mai au posibilitatea de a opri și staționa, pe prima bandă de circulație, mai aproape de 8-10 metri de treceri. Implicit, vizibilitatea celorlalți conducători auto nu mai este împiedicată, putându-se observa foarte facil toți pietonii angajați în traversare.
„Am decis să luăm această decizie întrucât, de multe ori, s-au produs accidente de circulație pe trecerile de pietoni din cauză că șoferii care circulau pe banda a doua nu observau pietonii care intenționau să traverseze pentru că erau mașini staționate pe prima bandă, chiar lângă trecerile de pietoni. Au fost discuții și cu Poliția Rutieră, care ne-a sprijinit în acest demers și am ajuns la concluzia că aceasta ar fi o metodă mai bună de protejare a pietonilor decât cea de a amplasa limitatoare de viteză în proximitatea trecerilor. În funcție de constatările ulterioare, metoda va fi aplicată la toate trecerile care prezintă pericol pentru pietoni”, a declarat primarul Dumitru Boroș.