Marți, 13 iulie a.c., ora 12:00, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu în localitatea Văleni, pe drumul național DN 24, au procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire, prin folosirea semnalelor luminoase și sonore ale autospecialei de poliție față de un un autoturism înmatriculat în județul Prahova, condus de către un bărbat de 21 de ani, din comuna Bălteni, județ Vaslui.

Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat că bărbatul aflat la volanul autoturismului nu ar deține permis de conducere pentru nicio categorie, data inspecției tehnice periodice părea a fi modificată și nu corespundea cu data expirării din evidențele consultate de către polițiști, de asemenea autovehiculul nu avea eliberată o asigurare de răspundere civilă auto valabilă.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii vasluieni, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbatului, sub aspectul comiterii infracțiunilor de ”falsul material în înscrisuri oficiale”, ”uzul de fals” și ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Sursa: Realitatea de Vaslui

Articolul precedentUn bărbat din Pogana s-a urcat băut la volan și a sperat că polițiștii dorm
Articolul următorLiviu Dragnea a ieșit din închisoare