Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism marca Mercedes, care figura în bazele de date ca fiind furat din Marea Britanie.

 

În data de 15 iunie 2023, în jurul orei 07.15, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pentru a intra în ţară, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 30 de ani, care conducea un autoturism marca Mercedes, înmatriculat în Republica Moldova.

Existând  suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului,  colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind  furat, semnalare introdusă de autoritățile din Marea Britanie, la data de 20.04.2023. 

Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că, în luna februarie a acestui an, a achiziționat autoturismul în cauză de la un cetățean din Republica Moldova, cu suma de 17.000 de euro și că nu are cunoștință despre faptul că acesta este furat sau implicat în vreun litigiu. 

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 200.000 de lei, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.

Sursa: Realitatea de Vaslui

Articolul precedentCe spune Biblia despre poziţiile sexuale şi preludiu? Fragmentele care te vor pune pe gânduri
Articolul următorO nouă alertă meteo: COD ROȘU de ploi torențiale