Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări cu privire la un cetăţean din R. Moldova care a fost depistat conducând un autoturism neînmatriculat şi care avea aplicate numere de înmatriculare false.

În Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, cetăţeanul din R. Moldova M.M., în vârstă de 24 de ani, conducând un autoturism marca Mercedes ML250, înmatriculat în Belgia.

La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control pentru autoturismul în cauză, colegii noştri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că autoturismul marca Mercedes ML250 a fost radiat din circulaţie de autorităţile din Belgia la data de 16.09.2019 şi numerele de înmatriculare aplicate pe acesta sunt atribuite unui autoturism marca BMW X5, înmatriculat în Belgia la data de 16 septembrie.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Articolul precedentCopiii Vasluiului au cântat Imnul pe Arena Națională!
Articolul următorMinoră, dispărută de acasă, este căutată de autorități!