Poliţiştii au reţinut două persoane în vârstă de 16 și 17 ani din județul Vaslui, bănuite de comiterea infracțiunii de furt calificat.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Negrești au probat activitatea infracțională a doi minori cu vârste de 16-17 ani, din comuna Cozmești, respectiv municipiul Huși, județul Vaslui, bănuiți de comiterea infracţiunilor de furt calificat.

În urma cercetărilor desfășurate de polițiștii negreșteni s-a stabilit faptul că în noaptea de 13/14 ianuarie a.c., cei doi au forțat două automate de cafea aflate în orașul Negrești  reușind să sustragă din unul dintre acestea suma de aproximativ 600 de lei.

Minorul în vârstă de 15 ani mai este cercetat în alte 4 dosare penale pentru săvârșirea de furturi.

Cei doi au fost reținuți pentru o perioadă de 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Luând în considerare starea de minorat a acestora, s-a stabilit ca după expirarea măsurii preventive a reținerii, cei doi să fie cercetați în stare de libertate.