Handbalistele junioare III de la Liceul cu Program Sportiv (LPS) Vaslui continuă cursa pentru calificarea în elita handbalului juvenil.

Fetele pregătite de profesoara Maria Ostan sunt pe locul 3, după opt etape, la două puncte în spatele liderului, CSȘ Bacău, echipă neînvinsă în prezent, cu maxim de puncte.

Vasluiencele au șase victorii și două înfrângere, ambele cu echipele de pe primele două locuri.

De altfel, LPS Vaslui nu a mai pierdut de patru etape, ultimul succes fiind obținut în deplasare, cu LPS Piatra Neamț, scor 27-15.

Etapa următoare, sâmbătă 24 noiembrie, formația vasluiană va evolua acasă, cu ultima clasată, Știința Miroslava.

Până la final de an, LPS Vaslui va mai disputa patru jocuri, urmând ca ultimele șase să fie programate la începutul anului viitor.

Primele trei clasate din fiecare grupă geografică se califică la faza Elite.

Articolul precedentHuși: un bărbat intra în școli și cabinete medicale și fura din genți
Articolul următorAccident: un șofer din Vaslui implicat într-un accident în județul Buzău