Meteorologii au emis o informare meteorologică de precipitații moderate cantitativ, local intensificări ale vântului și vreme deosebit de rece, valabilă de duminică, 21 martie, ora 23:00 până marți, 23 martie, ora 10:00. 

Potrivit ANM, în intervalul menționat, aria precipitațiilor moderate cantitativ (15…20 l/mp) va cuprinde treptat sudul și sud-estul țării, unde vor fi ploi, lapoviță, dar și perioade cu ninsoare. În Carpații Meridionali și de Curbură va ninge și se va depune strat nou de zăpadă peste cel foarte consistent depus anterior.

Precipitații, slabe cantitativ, predominant sub formă de ninsoare se vor semnala pe arii restrânse și în Transilvania și în restul zonei montane.

Vântul va prezenta intensificări locale şi temporare în special în Dobrogea și în Muntenia, precum și la munte, cu viteze în general de 40…50 km/h.

Vremea va fi deosebit de rece în cea mai mare parte a țării, iar pe parcursul zilei de luni în regiunile sudice și sud-estice valorile termice vor fi cu 10 grade mai scăzute față de mediile climatologice ale perioadei.

Notă: Până vineri (26 martie) vremea se va menține deosebit de rece, cu temperaturi preponderent negative pe timpul nopților și dimineților. Pe parcursul zilelor de marți (23 martie) și miercuri (24 martie) vântul va prezenta intensificări susținute în jumătatea estică și la munte, asociate temporar cu ninsori slabe, spulberând zăpada.

sursa: meteoromania.ro

Articolul precedentBilanț coronavirus: 6.096 de cazuri noi și 112 de decese. Vezi situația pe fiecare județ
Articolul următorAproape 60.000 de bilete de tratament balnear pentru 2021