IMM INVEST PLUS: 20 de bănci s-au înscris în program pentru...

Un număr de 20 de bănci s-au înscris în programul IMM INVEST PLUS, pentru a acorda credite garantate de stat  în valoare de 12 miliarde lei. Acesta reprezintă cel mai mare plafon de garantare alocat din surse guvernamentale pe care îl derulează Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM.

Atenție la vinul aflat în proces de fermentare!

Odată cu venirea toamnei și după culegerea viilor, mulți dintre cetățeni pregătesc vinul în gospodării. În condițiile în care acesta nu este depozitat în spații corespunzătoare, care să poată fi aerisite, pe timpul procesului de fermentare pot apărea incidente sau chiar tragedii.

Octombrie, mai caldă și mai secetoasă ca de obicei. Prognoza pe...

Chiar dacă a debutat cu temperaturi mai mici decât cele normale, luna octombrie va fi caracterizată de o vreme mai caldă și cu precipitații mai puține decât în mod obișnuit, arată prognoză pe o lună a Administrației Națională pentru Meteorologie.

Twitter lansează o funcţie de editare

După mulţi ani în care a refuzat să-şi lase utilizatorii să editeze postările, Twitter lansează această facilitate, care va fi, însă, disponibilă doar pe bază de abonament.

CONTROALE la farmaciile și distribuitorii de medicamente din România – Consiliul...

Controale de amploare la rețelele de farmacii și distribuitorii de medicamente din toată țara. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Concurenței - Bogdan Chirițoiu pentru a investiga lipsa anumitor medicamente din farmacii. În plus, mai multe investigații sunt în curs pentru comercializarea anticoagulantelor și ecografe.

Vitamine pentru o imunitate mai bună: Află doza zilnică recomandată

Vitamina C, D și Zinc-ul sunt unele dintre cele mai importante suplimente pentru susținerea unei imunități puternice

O bătrână de 103 ani a reușit să scape cu viață...

O bătrână de 103 ani din județul Vaslui a dat dovadă de un curaj incredibil. Femeia a supraviețuit după ce a fost atacată de un hoț înarmat, i-a ținut piept și nu s-a lăsat deloc intimidată de el, deși a fost grav rănită. După ce a pus-o la pământ, hoțul a fugit de la locul faptei. Convins că femeia a murit în urma loviturilor lui, i-a pus acesteia în mână o lumânare aprinsă înainte de a pleca. 

Românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR cu dobânzi de...

Începând de luni, 3 octombrie a.c., românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1 și 2 ani și dobânzi anuale de 7,75%, respectiv 8,10%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată.

Astenia de toamnă – realitate sau mit?

Astenia de toamnă cunoscută și ca depresia sezonieră sau tulburarea afectivă sezonieră, reprezintă un sindrom de tranziție care apare odată cu schimbarea anotimpului

Dezbatere publică pe marginea proiectului de schemă de ajutor de stat...

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului organizează în ziua de vineri, 07.10.2022, ora 11:00, o Ședința Publică având ca temă dezbaterea Proiectului pentru Schema de ajutor de stat și componentele acesteia HORECA 2.