Un bărbat în vârstă de 71 de ani, din localitatea Iana, județul Vaslui, s-a ales cu dosar penal pentru conducere fără permis, după ce a fost implicat într-un accident rutier pe raza municipiului Bârlad, în seara zilei de 20 noiembrie, soldat doar cu pagube materiale.
În urma verificărilor de la fața locului, bărbatul nu a putut prezenta polițiștilor un permis de conducere valabil și pe teritoriul României, conform legislației în vigoare. El avea asupra sa doar un document emis de autoritățile din Statele Unite ale Americii, însă nu și un permis internațional în baza căruia să poată conduce și în țara natală.
Pentru a conduce un autovehicul pe teritoriul României, persoanele care sunt titulare ale unui permis de conducere naţional eliberat de autorităţile unui stat care nu este membru al Convenţiei asupra circulaţiei rutiere şi nici membru al Uniunii Europene ori cu care România nu a încheiat un tratat privind recunoaşterea reciproca a permiselor de conducere auto trebuie să posede şi permis de conducere internaţional.
Conform Convenţiei asupra circulaţiei rutiere încheiată la Viena la 8 noiembrie 1968 şi ratificată de România prin Decretul nr. 318/1980), pe teritoriul țării noastre au dreptul să conducă doar persoanele care posedă permis de conducere eliberat de o țară cu care avem încheiat un tratat privind recunoașterea reciprocă a documentelor mai sus menționate.
Pe numele septuagenarului a fost întocmit dosar penal.