Poliţiştii de investigaţii criminale din Bacău, Vaslui şi Galaţi au efectuat, luni, 29 de percheziţii domiciliare în cele trei judeţe, la locuinţele unor persoane bănuite de furt de produse petroliere.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, inspectorul Cătălina Păduraru, a declarat, marţi, că mai mulţi angajaţi ai unei societăţi comerciale cu profil petrolier din judeţul Bacău ar fi sustras, din octombrie 2019 şi până acum, produs petrolier condensat, pe care l-ar fi comercializat în judeţul Vaslui.

″În urma percheziţiilor, faţă de 12 persoane, cu vârste cuprinse între 34 şi 61 de ani, a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, acestea fiind bănuite de comiterea infracţiunii de furt calificat în formă continuată. Totodată, în urma acţiunii au fost indisponibilizate 18 tone de produs petrolier”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.

 

Sursa: Realitatea de Bacau

Articolul precedentBilanț coronavirus 13 iulie: 51 de cazuri noi și 4 decese
Articolul următorAproape de comă alcoolică la volan și fără permis de conducere!