Sfârșit tragic pentru un bărbat în vârstă de 68 de ani, care a fost lovit noaptea trecută de un TIR pe raza localității Bădeana. Victima n-a avut nici o șansă, corpul fiind aruncat la arpoximtiv 12 metri în urma impactului.
Medicii de pe ambulanță care s-au deplasat la fața locului au constatat că leziunile suferite în urma accidentului sunt incompatibile cu viața, drept urmare au declarat decesul bărbatului.
Șoferul TIR-ului a fost testat de polițiști cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.