Un agent din cadrul Poliției Locale din Bârlad a ajuns la spital cu răni la cap, după ce un suspect pe care îl urmărea a tras cu praștia și mai apoi l-a lovit cu piciorul. Totul s-a petrecut în noaptea de luni spre marți.

Polițistul local se afla în timpul liber, la domiciliul său, moment în care în jurul orei 02:00 (29 spre 30 aprilie a.c.) a auzit zgomot de sticlă spartă în imediata apropiere. Acesta a ieșit afară și a observat cum doi indivizi necunoscuți încercau să pătrundă prin efracție într-un magazin situat în curtea unui cetățean.

Cei doi au spart un geam și unul dintre ei a sărit în curtea imobilului pentru a îndepărta bucățile de sticlă rămase, cu scopul de a pătrunde în interior. În tot acest timp, individul rămas afară supraveghea zona pentru a nu fi observați și a-i da de știre celui de dinăuntru în caz că sunt descoperiți.

Imediat agentul de la Poliția Locală a încercat să intervină și a alertat Poliția Municipală cât și dispeceratul Poliției Locale, continuând să urmărească suspectul care încerca să intre în magazin. Acesta a fugit și s-a refugiat în curtea școlii nr. 10, polițistul local somându-l să se oprească.

Individul urmărit a scos o praștie și a început să tragă spre agent cu corpuri dure. Polițistul local aflat în timpul liber a fost lovit în zona capului cu o rolă de rulment (n.r. – în frunte), suspectul profitând de acest moment și aplicându-i și o lovitură de picior, după care a fugit.

„Agresorul a fost prins în scurt timp și predat organelor de urmărire penală pentru continuarea cercetărilor. La fața locului a ajuns un echipaj medical ce a acordat primele îngrijiri și a transportat polițistul local la spital pentru investigații suplimentare. Acesta este stabilizat și beneficiază de tratament medical”, ne-a declarat Vasile Chelaru – directorul Poliției Locale Bârlad.

Suspectul are 30 de ani și este recidivist. El este cercetat pentru loviri și alte violențe, distrugere și tentativă de furt.

Articolul precedentBârlad: Două accidente, în același loc, în doar câteva minute
Articolul următorA început Memorialul ”Alexandru Amarandei”-ediția a 2-a